MagnificaCorcova

Totul despre vie, cramă și muncă.

Totul începe cu Vița de vie

Pe domeniul Catleya au fost plantate următoarele soiuri de struguri: Merlot, Cabernet sauvignon, Cabernet franc, Syrah, Fetească Regală si Fetească Albă. Aceste soiuri nobile au parte la Corcova de toate condiţiile necesare pentru a-şi releva potenţialul.

Pentru viţa de vie, solul este suportul necesar pe care aceasta se dezvoltă, dar şi sursa sa principală de hrănire. Noi investim o mare atenţie pentru a întreţine acest element.

DescoperițiMunca și oamenii

Pe tot parcursul anului, întreaga echipă a domeniului Catleya conlucrează cu via într-o manieră rezonabilă şi minimalistă pentru a o ajuta să producă cei mai buni struguri posibili.

Ce se întâmplă înCramă

Când vinul roşu şi-a încheiat fermentaţia malolactică , suntem la sfârşitul toamnei.
Acesta este apoi tras. Loturile cele mai structurate sunt puse în butoaie de stejar, iar cele mai fructate sunt stocate în rezervoare din oţel inoxidabil.
  În butoi, vinul se întăreşte şi devine mai complex. O oxigenare uşoară care intervine prin doage intensifică culoarea. Lemnul completează gama aromatică a vinului şi îi întăreşte structura taninoasă.
  La domeniul Catleya, vinurile roşii sunt păstrate 12 luni în butoaie, iar butoaiele sunt folosite 3 ani cel mult.

  După fermentaţie, vinurile albe şi rosé sunt păstrate pe
drojdie , care este repusă în mod regulat în suspensie. Acest lucru permite accentuarea rotunjimii vinului, dar facilitează şi stabilizarea sa.
  La începutul primăverii, vinurile sunt trase şi îmbuteliate rapid, pentru a păstra prospeţimea şi vioiciunea aromelor.

Regiunea CorcovaClimatul

Situată pe paralela 45 la poalele munţilor Carpaţi, Corcova are parte de un climat continental perfect adaptat producţiei de struguri de înaltă calitate. Variaţiile climatice anuale a acestui tip de climat se reflectă în caracteristicile fiecărui produs. Iarna este rece, uneori foarte geroasă (până la -15 °C) şi cu zăpadă. Acest frig intens permit reducerea în primăvara următoare a infecţiozităţii bolilor viţei de vie, de tip mană şi făinare şi, astfel, reducerea numărului de tratamente fitosanitare. Stratul de zăpadă ajută la protejarea butucilor împotriva frigului puternic. Primăvara, topirea lentă a zăpezii reîncarcă solul cu rezerve de apa.
Cu o temperatură temperat spre caldă, intercalată cu pasaje ploioase mai mult sau mai puţin intense, reprezintă perioada de maximă atenţie pentru vinificator. Viţa de vie, în plină creştere şi purtătoare a producţiei viitoare, trebuie întreţinută şi protejată împotriva dezvoltării eventuale a bolilor.

Vara este uscată şi caldă, încetinește creșterea la intrarea în pârgă . Butucii îşi concentrează eforturile în producţia de struguri de calitate.
Toamna este însorită cu temperaturi blânde şi rareori ploioasă, este sezonul principal pentru vinificatorul care vede, odată cu recoltarea, rezultatul unui an de muncă.